Stimați colegi,
Ordinul MS nr. 2382/2021, care a aprobat Metodologia de realizare și implementare a serviciilor farmaceutice și a Nomenclatorului de servicii farmaceutice reprezintă un pas important pentru creșterea rolului farmacistului în sistemul de sănătate.
În același timp cu demersurile de a lărgi sfera activităților profesionale, este necesar ca farmaciștii să își consolideze exercițiul competențelor profesionale de bază, cu respectarea unui set de reguli care să dovedească în orice moment calitatea serviciilor farmaceutice, astfel încât farmacistul să fie protejat în exercitarea acestor activități față de posibile reclamații și acuzații de malpraxis. Elaborarea unui Ghid care să reprezinte un set clar și actualizat de Reguli de Bună Practică Farmaceutică pentru Serviciul de preparare a medicamentelor magistrale şi oficinale sau a altor produse de sănătate, aduse în contextul prezentului european, reprezintă un pas necesar în atingerea unui standard al serviciului farmaceutic care să asigure un cadru bine reglementat și calitatea produselor preparate în farmacii.
Activitatea de receptură oferă tratamente personalizate, acces la soluţii terapeutice care nu sunt disponibile pe piaţă şi de aceea considerăm că este important ca serviciul de preparare a medicamentelor magistrale şi oficinale sau a altor produse de sănătate să fie readus în tabloul actual al profesiei de farmacist într-o perspectivă modernă, adaptată la nevoile pacienţilor.
Luând în considerare cele expuse mai sus, dar și dorința de a cunoaște opinia dumneavoastră ca profesioniști în domeniul sănătății, în perioada următoare vom trimite un chestionar cu privire la activitatea de receptură și la Serviciul farmaceutic de preparare a medicamentelor magistrale și oficinale sau a altor produse de sănătate.
Apreciem foarte mult contribuția dvs. în acest demers și vă rugăm să vă implicați prin completarea chestionarului.
Cu considerație,
Prof. univ. dr. farm. Doina Drăgănescu
Președintele Comisiei de Specialitate Farmaceutică din cadrul Ministerului Sănătății
OCT