Noutati
S-a constituit Coalitia Profesionistilor din Sistemul de Sanatate
Data: 18/07/2013
La data de 18 iulie 2013 s-a încheiat acordul pentru înființarea Coaliției Profesioniștilor din Sistemul de Sănătate, din care face parte și Colegiul Farmaciștilor din România, alături de reprezentanții Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentiști din România, Colegiului Psihologilor din România, Federației SANITAS, Camerei Federative a Medicilor și Sindicatului “Ioan Cantacuzino”. Secretariatul Coaliției este asigurat de Colegiul Medicilor din România.
Scopul Coaliției este acela de a determina îmbunătățirea statutului social al personalului din sistemul sanitar, respectiv poziția socială și imaginea acestora în societate, nivelul veniturilor, respectul societății, relația cu angajatorul sau cu autoritățile publice.
În același timp, părțile își propun să acționeze în direcția determinării creșterii gradului de consultare a lor și de influențare a deciziilor politice luate la nivelul instituțiilor statului în special cele cu responsabilități în domeniul de sănătate.
Reprezentanții Coaliției au stabilit revendicările, precum și un calendar al mișcărilor revendicative.
Cererile Colegiului Farmaciştilor din România sunt:
- Majorarea veniturilor farmaciștilor care lucrează în spitale la nivelul salariului unui șef de secție, farmacia fiind o secție a spitalului;
- Majorarea termenului de plată al TVA la farmaciile cu cifră de afaceri sub 500.000 euro, de la 90 de zile la 180 zile;
- Necondiționarea calității de membru CFR de încheierea poliței de malpraxis
- Procent de 6% din PIB către sănătate
- Interzicerea prin lege a publicității la farmacii și a vânzării online de medicamente
Găsiti mai jos Cererile Comune, dar și cele specifice ale fiecărui membru din Coaliție, precum și Acordul de constituire a Coaliției Profesioniștilor din Sănătate.
NOUTATI!
12
DEC
DEC
22
NOV
NOV